over..

A plecat. Ai rămas. Gata frate. Ăsta e adevăru'.

Nu poţi plânge după el că deja ţi-ai epuizat toate lacrimile pe prostii. Nici nu-l poţi uita, dar nici lăsa aşa cum e el acum. Nu, categoric nu poate rămâne aşa. Mai ţii minte când îţi spunea că mai bine ar muri decât să fie aşa? Oare cum s-ar simţi dacă s-ar vedea aşa, prin ochii tăi? Ar zice iar că mai bine moare decât să continue aşa? Nu ai de unde să şti.

Nu şti dacă a fost obligat să devină ceea ce e acum sau a făcut-o pur şi simplu. Deşi ţi-e tare, tare greu să crezi că a făcut-o de bună voie.

Oare el, indiferent din ce motiv a devenit ce a devenit, e fericit acum? Îi lipseşte ceva? Sau mai bine zis.. Cineva? Îi lipseşti? Îşi mai aminteşte de tine?

Nimeni înafară de el nu ştie. Nici măcar tu, cea care până acum puţin timp erai parte din el. Nu, nici tu nu şti, cu toate că-l cunoşteai prea bine. Dar îl cunoşteai. Acum, e ca altul. Din el a mai rămas doar aspectul. În rest, e un altul. E unul nou.

Tocmai cel pe care-l ţineai noaptea în braţe şi cel care jura că va fi doar al tău acum nu mai există. Şi din păcate nu poşi lăsa lucrurile aşa. Pare atât de simplu, dar e ca şi cum lumea s-ar prăbuşi peste tine. Acum este doar '' Ori tu, ori el''. Nu există cale de mijloc.

Nu mai poţi aştepta. Ai decis. Fără urme de regret, fără milă.

Aşa ai plecat la drum să-l omori pe cel pe care-l iubeşti.