Au trecut vreo 3 ani de când nu te-am mai văzut. 3 ani de când nu mai aveam vreo veste de la tine. Parcă ai fi dispărut. Defapt.. Ai fost şters din mintea mea de 3 ani. Nici nu mai ştiam de existenţa ta. Ca şi când nu te-aş fi cunoscut.
Şi totuşi ceva mă face să cred că te-am văzut săptămâna terecută. Dar doar aşa, în trecere şi nici măcar nu ştiu dacă erai tu sau nu. Oricum, gândurile mele încep să zboare la tine, încet încet.
Nici gând să mă re-ndrăgostesc de tine. Nici gând aşa ceva. Doar că... Ei bine doar că încep să-mi amintesc de tine şi existenţa ta.
Nu e ciudat totuşi cum, după atâta timp în care nu am vorbit, nu ne-am văzut şi nu am mai ştiut nimic unul de celălalt să încep să mă întreb cum o mai duci, ce-ai mai făcut şi cu cine ţi-ai petrecut timpul în ultimii ani?
Şi, am senzaţia că dacă ar fi să ne revedem, nu am mai putea să retrăim momentele din trecut. Nici să le simţim. Nici să visăm la fel ca atunci. Atunci eram copii. Acum am fi doar.. Nişte străini care, cumva, se cunosc. Şi totuşi.. N-am putea fi indiferenţi.
Ne-am privi simplu unul pe celălalt, poate cu o oarecare curiozitate şi cu o dorinţă de cunoaştere a noilor noastre personalităţi dezvoltate în acest timp.
Oricum, tot ceea ce simt eu pentru tine se rezumă la prietenie şi cam atât.
Deşi poate că, pentru un moment m-aş arunca în braţele tale... Dar doar pentru un moment. Şi nu aş avea timp. Momentul acela ar trece înainte ca eu să-mi termin acest gând.
Oricum, felul în care mă atrăgea zâmbetul tău şi acum mi-aduc aminte. Felul în care roşeam când mă priveai încă mă face să râd. Dar acum râd de cât de copii eram. Eram micuţi. Copilaşi...
Hold my hand, kiss me in the rain and let me know that together we can't be alright.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu