- Iar visezi V?
Ce naiba…
- Ce vrei, Rareş?
- Eu? Nimic. Nu eu am plecat de unul singur în pădure.
- A observat cineva?
- Nu prea. Se gândesc că te-ai dus la magazin.
- E bine aşa.
- Hei.. De ce ai plecat?
- Ce-ţi pasă ţie?
- Păi îmi pasă V!
- De când? De mâine?
- Eu tot nu înţeleg de ce eşti aşa supărată..
Şi pe mine mă uimea faptul că eram chiar aşa de supărată.
- Păi.. Văd că nu ai chef de mine. Aşa că te cam las.
Şi sa-ntors să plece…
- Stai…
- Spune.
- Nimic…
- Mda. Nici nu mă aşteptam să-mi spui ceva. Mă mir cum de 2 minute nu m-ai trimis de aici încă.
- Plecai dacă te trimiteam?
- Probabil că nu.
- Sigur.
- Aşa.
- Totuşi.. De ce îţi pasă ţie Rareş?
- De ce nu? Eu asta nu înţeleg.
- Poate pentru că eşti tu, Rareş, tipu’ acela de care sunt îndrăgostite toate fetele?
- Asta nu înţelegeţi…
- Nu înţeleg? Şi mai exact ce ar fi de înţeles?
- Că nu-mi pasă V de toate alea leşinate după mine. Că ele mă dezgustă. Persoane fără personalitate.
- Pentru un tip drăguţ vorbeşti destul de Zen.
- Ce descoperire. Nu?
- Exact! Asta sigur îţi va da fanele pe spate.
- Dacă atitudinea ta nu le dă prima dată.
- Ce nu-i OK cu mine?
- Şă zicem că totul.
Ok, Rareş era genul de tip simpatic pentru care nu simţeam absolut nimic. Şie ra păcat, din vreme ce se dovedea un tip isteţ, asta să nu mai punem la socoteală faptul că arăta şi al naibii de bine. Şi chiar nu era arogant, nesimţit sau posesiv.
- Deci înfăţişarea mea e chiar aşa de monstruasă?
- Monstruasă? E letală V! Dacă ţi-ai vedea corpul ţi-ai da seama cât de ucigătoare eşti.
- Şi tu cum de nu şeti mort deja?
- Hei, eu am scut în cazul frumuseţii letale. Aş putea privi asta ore în şir, poate şi saliva, dar nu aş muri. În schimb alţii da.
- Alţii? Ca şi…
Dar nu am apucat să-mi termin întrebarea că se auzi acea voce extrem de cunoscută, undeva în spatele nostru:
- Cineva ca mine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu