Speram că vor mai trece cel puţin 5 minute până să-şi dea seama că nu luasem telefonul Amaliei si că, defapt eu o sunasem pe Amalia doar ca să scap.Nu era vorba că nu-mi plăcea Bob. Îmi plăcea chiar foarte mult.. Dar era prea.. Drăgălaş. Grijuliu.
Făcea ce voiam eu.. Şi mă cam plictisea.
În spatele cabanei era o potecă micuţă, care ducea spre pădure.
Ce-i drept îmi era puţin frică să merg pe acolo, cu toate că era abia ora 5.
Dar locul ăla îmi amintea de-o junglă.
Cu toate astea, am continuat să merg înainte pe potecuţă, fără să privesc înapoi. Priveam doar înainte, deoarece în jur erau doar copaci. Copaci şi nimic altceva.... Nici măcar altă cabană prin zonă. Doar copacii.
Şi totuşi, continuam să merg..
Acum era momentul să-mi fac ordine în gânduri... Ce voiam defapt?
Nu îl vreau pe Bob.. El e prea bun pentru mine. Bob nu merită. Dar.. Ah!
După vreo 20 de minute de mers, am văzut o chestie interesantă.
Pe una dintre crengile unui copac bătrân erau prinse două lanţuri care jos erau unite de un cauciuc. Era o hintă. O hintă ascunsă de privirile tuturor oamenilor, una care, dacă nu mă zgâriam la picior şi nu-mi întorceam capul să văd ce e împrejur nici nu o observam.
Hinta aceea îmi amintea de... De când aveam vreo 3 ani şi mergeam la bunici în fiecare vacanţă. Aveam acolo o hintă ca şi asta, prinsă de nucul bătrân al bunicilor. Nucul acela care arăta la fel de când îl ştiam. Şi ce mai nuc.... Lângă nucul acela visasem prima dată la un tip, nucul acela fusese acolo când m-a certat mama pentru prima dată... Nucul acela fusese cel după care mă ascunsesem vara trecută când fusesem cu prietenii la furat de cireşe şi cel de la care furasem cireşe ne-a văzut. Şi a început să fugă după noi... Am avut aşa un noroc că am scăpat toţi... Nucul acela ne-a ascuns pe mine şi una dintre prietene mele de la bunici de bătrânul acela cu cireşele. Tot amintire de la nucul acela aveam o cicatrice de toată frumuseţea pe picior de când aveam vreo şapte ani şă cumva-cumva m-am căţărat în el. Dar de coborât... Mai greu. A trebuit săsar. Ş-am sărit. Dar am căzut şi m-am lovit destul de rău. Tot lângă nucul acela mi-am îngropat şi broaştele ţestoase.. Săracele broaşte.. Fraiera de mine. Cât am plâns pentru ele... LE făcusem mormânt, nu alta. Chiar şi cruce din scobitori. Eram mică şi fraieră atunci. Tot lângă nuc era îngropat şi hamsterul. Micuţul meu hamster. După ce murise săpasem o groapă de vreo 50 de centimetri şi destul de lată, astfel încât a încăput în ea rumeguşul în care stătea hamsterul, cu tot cu el....
Mi-am aprins o ţigară. Trecuse vre-o oră de când eram aici. Hinta asta mă liniştea.. Şi era aşa de bine.. Soarele se pregătea să apună.. Era totul aşa de minunat.. Şi aici mă simţea liberă. Nimănui nu-i trecea prin cap că aş putea fi aici. Nimeni nu avea să observe că lipsesc. Posibil Bob. Sau posibil toţi. Oricum.. Cui îi păsa? Vor putea ei să-mi ţină predici când mă întorceam. Acum era timpul meu. Acum aveam de gând să mă relaxez.. Gata cu Bob, la Chris şi Aly nici nu mă mai gândeam... Cui îi mai păsa de ei? Mie nu! Chiar nu mă mai interesa de nimeni.. Nimeni şi nimic. Acum eram eu! Eu pe primul loc. Şi la urma urmelor, meritam chestia cu Chris. Şi eu am fost cu Bob. Dar mai conta? Gata Viv! Nu te mai gândi la nimic. Gândeşte-te la tine. La păpucii aceia pe care vrei să-i cumprei de vreo două săptămâni. Bun! Luni o să-mi fac timp şi de cumpărături. Luni îmi voi cumpăra acei păpuci. Luni... Dar.. N-am chef de nimic. Luni vreau să doooorm! Atât!
Luni vreau să fiu invizibilă.. Ca în melodia aia.. Azi nu! O să-mi pun ochelarii la ochi.. Că dacă nu mă vede nime.. Eu pot să văd pe oricine.. Vreau puţin timp pentru mine.. Eu şi cu mine şi....
-Vivian!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu