Ce putea fi mai bine?
Eu. El. Atât.
Nu trecură alte 5 secunde şi eram in pat, eu peste el, eu cu mâinile în părul lui iar el cu mâinile la mine pe spate.
Nu, nu eram dezbrăcaţi, nu făceam nimic altceva decât să ne sărutăm. Pen'că Bob nu era genu' ăsta de tip. Nu făcea nimic dacă eu nu'i dădeam voie. Bob era genu' de tip cuminte. Cam prea cuminte..
..........
Telefonul Amaliei începu să sune. Ah! Ce păcat....
-Ăăăă.. Bob.. Amaliei îi sună telefonul...
-Şi ce?
Bob continua să mă sărute pe gât. Doamne! Nu mai eram în stare nici să gândesc....
-Bob..... Ăh... Cred că... Trebuie... Dacă e... Ăh.. Dacă-i important?.... Bob.....
dar el continua să mă sărute pe gât.. Încă mă ţinea în braţe... Până la urmă am găsit telefonul.
M-am tras din braţele lui Bob, acum stăteam amândoi pe spate în pat, unul lângă celălalt.
M-am uitat la telefonul care continua să sune. Am tras adânc aer în piept după care am răspuns....
-Dana.. ăă.. Amalia e jos. Nu poate vorbi acum. Ăi spun să te sune. Te pup. Mai vorbim. Paaa...
ş-am închis....
-Ăă.. Bob.. Tre să-i zic Amaliei c-a sunat-o Dana.. Poate e urgent....
-Acum?....
-Mda....
ş-am plecat. Bob a rămas în cameră. Iar cheia.. Ei bine cheia era tot la mine.
Am coborât uşor scările, iar din living se auzeau râsetele celorlalţi.
Am luat-o în partea cealaltă, adică spre uşa de la ieşire.
Mi-am luat hanoracul, pachetul de ţigări şi în secunda următoare eram afară.
Nu aveam un traseu anume pe unde să merg, nici un scop al plimbării mele. Dar nici o vină că-l minţisem pe Bob.
cat am asteptat asta! <3
RăspundețiȘtergere