De ce?

And you have no ideea....
It feels like hell. It's bad.
But it's fine. I guess..
I'll hide it all. I smile.

I'll lie if that's the only way I can make you belive that i'm OK.

Şi nu pot da înapoi...

De ce te prefaci că nu-l placi când lacrimile nu ţi s-au uscat pe fard ???

Ştiu, nu e la fel, nu ţi-e tot una. Dar încearcă să fie bine.

Nu e mereu aşa cum crezi şi cum pare.

Ai darul de a zâmbi mereu în public. Idiferent de situaţie.

Dar ştiu, din păcate ştiu că atunci când ajungi acasă, singură, în camera ta, izbucneşti în lacrimi.

Ţi-e dor sau ţi-e teamă?

Dor de el sau teama că aşa o să o păţeşti de fiecare dată?

Nu erai tu cea indiferentă? Nu erai tu cea care nu punea suflet? Nu pe tine te lăsau rece toate chestiile astea?

Unde e acea TU !? O vreau pe ea!

O vreau fericită mereu, nu doar în public.

Dacă ştiam că aşa se va termina.. Sincer mai bine o lăsam baltă de la început.

Mai bine aşa.

Nu, nu îl urăsc pe el, nici pe mine. Şi nici pe ea.

Aici chiar nu e vorba de vină. Nu există vină.

Doar... diferenţe ca să zic aşa.

Şi şti ce !?

N-o să insist. N-o să fac nimic.

Rămâi cu ea

Rămăi cu bine!

Gata că deja sună prea sentimental pentru mine.