vineri, aprilie 8

Noi nu suntem împreuna


E aşa de aiurea felul în care ne ascundem după pretextul ''Noi nu suntem înpreună" cu toate că ieşim cam prea des pentru a fi doar prieteni, ne sunăm prea mult şi nu trece zi în care, cu toate că de doar 5 minute nu ne-am mai văzut, ne spunem că ne este dor unul de celălalt.
Şi pretextul cu ''Nu suntem împreună'' nu îl punem în faţă decât atunci când vrem prea multe detalii, sau când pur şi simplu vrem o zi de ''relaxare''.
Cu toate că până acum nu am făcut decât să ne ţinem de mână când ieşim, să ne sunăm zilnic şi să ne vedem des, ''noi nu suntem împreună''. Câteodată mă stresează telefoanele tale, la fel cum pe tine te stresează ''beep-urile alea enervante care nu durează nici măcar cât să-ţi dai seama dacă iţi sună telefonul sau nu'', iar acele momente duc la discuţii cu finalul ''Noi nu suntem împreună''.
Şi uite-aşa sunt zile în care telefoanele tale mă binedispun indiferent de situaţie, dar şi momente în care nu mai vreau nicisă te văd. Şi toate astea se întâmplă de prwa mult timp. Mă faci să cred că eşti gelos când îţi spun că ies cu prietenii, sau când îţi vorbesc despre băieţi. Dar şi tu mă faci să mă simt aiurea când îmi spui despre amicele tale. Nu ştiu ce să mai cred. Dar totuşi... ''Noi nu suntem împreună''. Aşa că, fă ce vrei că şi eu fac la fel.








p.s. Nu vă simţiţi, nu e vorba despre mine aici, e doar o simplă poveste.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu